Ce înseamnă „parenting pentru lectură”?
“Orice carte care ajută un copil să-și formeze obiceiul de a citi, să facă din citit o nevoie adâncă și continuă pentru viața sa, este bună.” spunea scriitoarea și activista Maya Angelou.
Așa credem și noi, precum în citatul de mai sus, tocmai de aceea am introdus în România conceptul de parenting pentru lectură și încercăm să îl promovăm cât mai mult în rândul părinților prin evenimentele pe care le organizăm și cu o serie de materiale pe care le pregătim împreună cu psihologul Gaspar Gyorgy. Pornind de la capitolul său dedicat în volumul ”Copilul invizibil” (Curtea Veche Publishing, 2016), vă invităm să descoperim împreună ce înseamnă acest concept: “În primul rând, pentru a-i cultiva copilului o relație armonioasă cu lectura este nevoie ca noi, adulții, să devenim o prezență conștientă (să fim atenți la nevoile emoționale ale copilului) și să dăm dovadă de flexibilitate și mai multă creativitate.
Părintele conștient știe că, prin acțiunile sale, reprezintă un model de bază pentru comportamentele copilului, prin urmare cultivarea lecturii se face mai ușor dacă adulții transformă acest obicei într-o interacțiune pozitivă. Potrivit unui raport de Scholastic (cea mai cunoscută rețea de cărți pentru copii), pe măsură ce copiii cresc, adulții renunță la a le mai citi acestora. Astfel, la nivel mondial, doar 17% dintre părinți le mai citesc școlarilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 ani, în timp ce 83% dintre elevii cu vârste între 6 și 17 ani declară că duc dorul conectării prin citit. În esență, este păcat să renunțăm prematur la o retina relațională atât de valoroasă, doar pentru că mintea ne spune că dacă știe să citească, lasă-l să se descurce singur.
Cititul ca activtiate individuală este benefic mai ales atunci când lectura este urmată de un dialog în care părintele și copilul pot transforma narațiunea cărții într-un subiect de discuție. În acest fel, putem integra mai ușor în viața copilului subiecte esențiale și mai puțin confortabile, așa cum sunt moartea, sexul, consumul de droguri sau alte comportamente adictive. Ceea ce contează este ca fiul sau fiica ta să aibă acces la o gamă variată de cărți, autori și genuri lirirce. Uneori, ca adulți, știm că povestea unei cărți este interesantă, dar titlul sau copertele nu sunt suficient de atrăgătoare, așa că ceea ce merită să încercă este cititul cu voce tare sau diverse jocuri interactive.
Stimularea mentală, reducerea stresului, dobândirea de cunoștințe noi, extinderea vocabularului, îmbunătățirea memoriei, creșterea capacității de concentrare și liniștea sufletească sunt doar câteva dintre beneficiile resimțite de adulți în urma lecturii sistematice. Și tot acestea reprezintă și o parte din abilitățile necesare unui părinte pentru a-I oferi copilului un cadruu sigur și flexibil de dezvoltare.”
În cele ce urmează vă propunem să faceți din carte aliatul vostru în drumul către o relație părinte – copil cât mai armonioasă, noi vă vom ajuta cu sfaturi și idei!