UN ÎNCEPUT DE SĂPTĂMÂNĂ ÎN MIȘCARE – DONAȚIE DE CARTE ÎN CIORĂȘTI, JUDEȚUL VRANCEA

Săptămâna aceasta a început pentru noi foarte devreme. Luni, 24 octombrie, ne-am trezit când încă nu era lumină afară și am pornit la drum spre cei peste 200 de copii care ne așteptau în satul Ciorăști din județul Vrancea. I-am găsit urmărind cuminți și atenți aventurile papagalului albastru Rio, însă imediat ce am intrat în sala de Festivități a Căminului Cultural spiritele au început să se agite și entuziasmul să crească.

După câteva cuvinte adresate de domnul director al școlii din Ciorăști și de reprezentanții Azomureș și Comcereal SA – cei care au făcut, de altfel posibil acest eveniment – copiii prezenți au făcut, alături de actrița Ana Ioniță, o excursie în tărâmul imaginației. Au descoperit împreună povestea Șeherezadei și faptul că cititul i-a salvat acesteia viața. Tot cu ajutorul cărții „O mie și una de nopți” au aflat că există și duhuri bune și duhuri rele și că dorințele se pot îndeplini mai ușor dacă știi să spui o poveste.

Întrebați ce și-ar dori dacă ar exista un duh care să le poate îndeplini orice dorință, mulți dintre micuții prezenți au vrut tablete, telefoane mobile, case sau mașini scumpe. Directorul școlii ne-a împărtășit că, în pofida faptului că posibilitățile materiale sunt foarte reduse pentru copiii din Ciorăști, toți își doresc să aibă cât mai mult acces la tehnologie și la tot ceea ce văd la televizor.

Surpriza de final a fost sosirea lui Adrian Hădean – bucătar profesionist și blogger culinar – pe care copiii l-au recunoscut datorită participării sale în emisiunea „MasterChef”. Acesta le-a povestit despre cât de importantă a fost pentru el lectura și cum l-a ajutat să își descopere pasiunea și talentul pentru gătit.

Am împărțit rapid cărțile celor mici care au fost extrem de încântați de titlurile primite și am observat că cel mai mult s-au bucurat de ilustrațiile pe care le-au găsit înăuntrul copertelor: „Nu am mai văzut niciodată cărți cu desene atât de frumoase și atât de colorate. De-abia aștept să citesc ce se întâmplă în carte și să descopăr toate imaginile din ea.” La rugămințile lor, după ce au primit darurile, Adrian le-a oferit autografe și i-a încurajat să citească voumele primite și să facă schimb între ei, pentru a se bucura cu toții de cât mai multe povești din colecția „Cărțile Copilăriei”.

acv_donatie-azomures_ciorasti_6

 

Domnul Gelu Scutaru (director, Comcereal SA), cel care ne-a îndrumat spre micuții din Ciorăști ne-a împărtășit faptul că astfel de evenimente nu se întâmplă foarte des, însă au un impact mare asupra întregii comunități și își lasă amprenta atât asupra celor mici cât și asupra cadrelor didactice și părinților. El a adăugat: „M-am bucurat să văd elevi și cadre didactice, deopotrivă, redescoperind bucuria unei cărți primite în dar. Știu cât de important este ca micuții să descopere plăcerile și beneficiile lecturii și am încredere, după evenimentul din Ciorăști, că împreună cu Asociația Curtea Veche am reușit să punem o piatră la temelia formării agricultorilor – și nu numai – de mâine.”

Am plecat mulțumiți de faptul că am reușit să ne începem săptămâna aducând zâmbetul pe buzele unor copilași care nu au foarte des ocazia să își petreacă zilele descoperind povești sau participând la vreun eveniment în satul lor. Nu în ultimul rând, suntem recunoscători că am reușit să ajungem și să ne întoarcem în siguranță datorită automobilului Dacia Dokker cu care am parcurs drumurile sătești neasfaltate și gropile lăsate de ploaia dimineții.

Pentru mai multe fotografii de la eveniment, click aici.

acv_donatie-azomures_ciorasti_9

 

Parteneri și sponsori:

azo   comcereal_vranceasigla-samedayDacia_logo_2008

Agroind Cauaceu – donație de carte în JUDEŢUL BIHOR

Marţi, 24 martie, începând cu ora 10.00, echipa noastră alături de Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României, reprezentanţii Azomureş şi Agroind Cauaceu am oferit cărţi către 2.000 de copii. Totodată, elevii au primit, din partea Herlitz România, şi câte un set de rechizite şcolare. Deplasarea s-a realizat cu autoturisme Ford puse la dispoziţie de partenerul BDT Ford.

Donaţia de carte a avut loc în cadrul a două evenimente consecutive organizate la Şcoala Gimnazială “Gaspar Andras” din localitatea Biharia (ora 10.00) şi la Căminul Cultural Diosig (ora 12.00). În cadrul evenimentelor au luat cuvântul: Alteţa Sa Regala Principele Nicolae, doamna Iren Arsene (preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Mihai Aniţei (director general, Azomureş), Dan Corbuț (director general, Agroind Cauaceu) şi actriţa Smaranda Nicolau care a susţinut un moment de lectură interactiv pentru copii.

“Prin îngrăşămintele minerale pe care le realizăm la Tîrgu Mureş avem o relaţie specială cu mediul rural. Suntem una dintre verigile esenţiale în dezvoltarea culturilor agricole şi implicit a fermelor şi a familiilor din aceste zone. Mediul rural nu trebuie privit ca o neşansă a unora care nu au reuşit să ajungă să lucreze şi să locuiască într-un mare oraş. România are în continuare nevoie de oameni care să muncească în agricultură. Copiii nu trebuie privaţi de o educaţie corespunzătoare pentru că nu învaţă într-o şcoală de renume, de oraş. Susţinem programul naţional “Cărţile copilăriei” pentru şansa pe care o oferă fiecărui copil de a descoperi lectura.” declara domnul Mihai Aniţei (director general, Azomureş) despre implicarea în proiect.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

agroind-cauaceu

Sponsori și parteneri:

parteneri-14