Donație de carte la Mircești în județul Iași

Miercuri, pe 22 noiembrie, am zburat de la București spre Iași, alături de Cărțile Copilăriei, care urmau să ajungă la elevii din comuna Mircești, județul Iași.

Ne-am bucurat de sprijinul Azomureș, Golden Star SRL și Sameday Courier pentru a aduce peste 300 de zâmbete pe tărâmuri moldovenești.

De la aeroport și până în sat, ne-am deconectat de la agitația orașului printre dealuri și păduri și-am ajuns în locul în care s-a născut Vasile Alecsandri. Am mers să îi vedem casa memorială și-am remarcat că se află într-o stare foarte proastă (poate citește cine trebuie și ia măsuri).

Am descoperit un conac spațios și-am reținut un obicei tare boem al lui Alecsandri – stătea cocoțat pe 2 perne turcești așezate pe rotițe și își bea cafeaua la geam – evident, în poziție turcească. Mai avea un jilț cu capete de lei primit cadou de la Carol I, cu care era prieten, un pian elegant al fiicei sale și multe cărți. Am mers apoi să vizităm școlile din cele 2 sate ale comunei, Mircești și Iugani – am descoperit săli pictate de profesori și elevi, pe garduri erau pictate de către copii mesaje motivaționale „fii vesel” și pe trepte „nimic nu e imposibil”.

img_0414

Una dintre problemele cu care am aflat că se confruntă comunitatea este că în zonă se nasc 2-3 copii pe an – așa că în prezent nu există clasele a șasea și a șaptea, și astfel generațiile noi de elevi se răresc. Concluzia domnului primar cu care am stat de vorbă: puțini copii, mulți adulți plecați din țară, bugete mici pentru infrastructură. După ce ne-am familiarizat cu situația elevilor, am mers să îi cunoaștem și am fost primiți cu aplauze și sute de zâmbete.

Ne-au dansat, ne-au cântat, ne-au spus ultimele titluri citite, dar când i-am întrebat despre ce a fost vorba în carte – au fost puțin derutați. Poate din cauza emoțiilor sau poate din lipsa unui obicei constant al lecturii sau a realității cu care se confruntă România: un grad din ce în ce mai ridicat de analfabetism funcțional (cei care citesc, dar nu știu să reproducă ideile sau mesajul principal a ceea ce au citit).

Ne-am bucurat să aflăm că de aproape o lună o învățătoare a înființat un club de lectură  pe care îl vom susține în continuare cu toate resursele de care dispunem: metode de lucru cu copii, idei și sfaturi, cărți și resurse.

img_0465

Reprezentantul Golden Star SRL, domnul Radu Ștefănescu, a lăudat marile personalități născute prin împrejurimile Iașiului și i-a încurajat pe copii să viseze și să devină mai buni decât predecesorii lor. Ovidiu Maior de la Azomureș i-a îndemnat pe copii să citească pentru că pot ajunge oriunde în lume prin povești, pot afla despre culturi și civilizații îndepărtate.

Ultimul moment al evenimentului a fost cel care a adus fascinație și bucurie pe chipurile copiilor, a fost adaptat limbajului lor și i-a provocat la joc: Hai să închidem ochii și să zburăm alături de Peter Pan spre Țara de Nicăieri, le-a spus draga noastră Andreea Lupescu. Apoi am cântat împreună, am construit un fundal sonor aerian, pământean și marin, și-am descoperit cât de distractivă poate fi lectura.

Interes există. Entuziasm la fel. Așa că următorul pas ar fi un club de lectură constant care să pună în aplicare metodele propuse de noi prin care cititul devine un obicei distractiv, care dezvoltă imaginația și îmbunătățește vocabularul.

Pentru mai multe fotografii de la eveniment, click aici.

Sponsori și parteneri:

 parteneri-01

Despre cititul în familie: Mihai Călin

Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi.

De aceea, am stat de vorbă cu mai multe personalități din diverse domenii, pentru care cititul a fost un element-cheie. Actorul Mihai Călin crede că lectura i-a influențat mult viața și ține cont de acest aspect când vine vorba de educația propriului copil.

De asemenea Mihai s-a implicat alături de noi în donațiile de carte din Spanțov (județul Călărași) și Răscăeți (județul Dâmbovița) și le-a arătat copiilor cum imaginația poate porni spre căi nemărginite prin lectură. Cei mici au fost tare entuziasmați să citească pe roluri alături de el și să povestească împreună despre Robinson Crusoe.

I-am cerut câteva sfaturi și sugestii legate de parentingul prin lectură și-am primit niște povestioare tare interesante.

18358659_902504563225751_8782156448235641450_oFotografie de la donația din Spanțov

El ne-a povestit:

Primul lucru pe care îl țin minte despre lectură, despre carte nu este foarte timpuriu așa. Am avut o perioadă între clasa a II-a și clasa a IV- a când am citit foarte mult, o întreagă colecție de reviste „Magazin Istoric”.  Am descoperit la mine acasă o colecție foarte interesantă, din ’67 – ’70, când în România exista o perioadă oarecum de liberalizare politică și se puteau scrie lucruri pe care nu le puteai scrie înainte de anii 60 și nici după anii 72/73. Erau foarte interesante, m-au plonjat în zona asta istorică.

Am fost abonat doi ani la revista „Pif”, asta m-a marcat foarte tare pentru că așa am învățat limba franceză. Sigur, au contat și orele de la școală, dar citeam revista „Pif” din scoarță în scoarță, fiecare silabă, fiecare cuvânt.

Ceea ce m-a marcat iarăși foarte mult cam tot în perioada aia, a fost „Legendele Olimpului”  care mi-a plăcut foarte mult. Chiar acum o recitesc cu fiul meu.

Aceste trei experiențe ale mele m-au apropiat mai mult de carte, de lectură.

Unde ai ajuns, prin intermediul lecturii?

Am plonjat în alte lumi.

Fiecare limbă străină învățată înseamnă o altă lume, un alt univers pe care ți-l deschizi în față. Tot astfel, fiecare carte pe care o citești îți deschide noi lumi.

Lumea se întreabă de ce am nevoie de muzică sau de teatru sau de film sau de lectură. Pur și simplu, este o evadare din lumea cotidiană, oamenii simt nevoia să iasă din rutină: trezit, mers la școală sau la serviciu, făcut de mâncare, spălat, culcat. Toate lucrurile astea sunt absolut necesare, dar încet-încet se transformă intr-o rutină.

Dacă nu îți ridici ochii din viața de zi cu zi și nu privești un copac, o pasăre, un câine jucându-se, norii pe cer, nu deschizi o carte să intri într-o altă lume, încet-încet lumea asta cotidiană, diurnă, rutina asta, te abrutizează. Adică devii doar o mașinărie care funcționează, nu are niciun fel de aspirație, niciun fel de dorință.

Sigur, acum poate m-am pierdut în vorbe… dar de fapt asta este simplu: lectura, indiferent că este roman, o nuvelă scurtă, eseu, carte de călătorie, te face să visezi, să-ți faci propriul tău film și să trăiești mai intens, mai frumos.

Cum ți-ai motivat copilul să citească?

Fiul meu are 11 ani, a intrat în clasa a V-a acum, nu a fost neapărat un truc. I-am citit de când era bebeluș, i-am citit în fiecare seară la culcare și eu, și soția, chiar și acum îi mai citim, acum ceva mai puțin, nu chiar până adoarme, de fiecare dată ce mi s-a părut important: l-am luat cu noi când am mai mers prin librării să căutăm cărți, căutam cărți împreună pentru el, acum și le caută el singur. Ceea ce e interesant e că îi place foarte mult în librării în care are un mic locșor în care poate să citească acolo, adică nu doar să intre, să ia cartea, să o cumpere și să plece, ci să stea, să citească câteva pagini din ceva sau altceva, poate chiar să bea un ceai și să citească acolo. Și încet-încet copiii fac, și noi am făcut la fel când eram mici, fac ce văd la parinți sau la cei apropiați, nu știu, bunici, prieteni apropiați.  E puterea exemplului, nu i-am impus niciodată anumite lucruri.

Nu avem niște trucuri anume, e adevărat că uneori îi spun: uite, dar ai citit cartea aia și ai lăsat-o, te-ai apucat de alta. Nu e neapărat un lucru rău, adică să începi o carte și să citești două sau chiar trei în paralel, chiar și eu mai fac chestia asta pentru că depinde și de starea de moment, uneori vrei altceva într-o zi sau în alta.

Despre importanța repovestirilor

Citește „Cei trei muschetari” îl prinde povestea, după aia se plictisește puțin, mai târziu iar citește, iar o lasă. E destul de dificil de citit și Dumas, și Jules Verne, e stufos, e un alt limbaj, e cu totul altă lume și de asta aparițiile astea, repovestirile, cum e asta „Odiseea” după Homer, „O călătorie spre centrul pământului” de Jules Verne, „Alice în țara minunilor” –  Lewis Caroll,  „Mituri romane”.

Toate aceste repovestiri sunt foarte importante pentru un anumit segment de vârstă, nu mă pricep să zic care, poate acesta pubertate, preadolescentină. Shakespeare iarăși, altfel e foarte dificil și trebuie să îi atragi pe copii în zona asta care e de fapt de foarte mare valoare și le deschizi drumul, să prindă gustul. Iar mai târziu o să meargă la sursa originală.

Despre lectură și curiozitate

Cred că lectura, lumile în care te poartă, poveștile și personajele… toate acestea îți stârnesc curiozitatea.

Iar curiozitatea e foarte importantă pentru oameni, în general. Copiii au curiozitate, dar și-o pierd repede în societatea actuală.

În prezent, informația vine de la internet, de la radio, tot timpul ești bombardat cu informații, tot timpul afli lucruri, nu mai e nimic extraordinar, frumos, senzațional, nu te mai miri, nu mai ești curios să afli, dar ce e Papua Noua Guinee?

Sau văd la televizor cicliști în turul Spaniei, m-am uitat chiar azi dimineață cu fiul meu și era nu știu ce localitate la malul mării și zic: hai să ne uităm pe net să vedem unde e localitatea asta, în Spania. Adică să nu treacă lumea așa pe lângă tine, o iei ca atare și mergi mai departe ca vita la păscut.

De fapt, trebuie să ne întrebăm de ce are nevoie lumea de artă, de frumos? … ca să te simți om viu.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Mac Barnett – cum activăm imaginația copiilor prin lectură

Pentru fiecare dintre noi, și mai ales pentru copii, cartea este o călătorie, o incursiune în altă lume. O lume a posibilităților și imposibilităților. Și dacă pentru adulți este mai ușor de delimitat granița dintre realitate și ficțiune, pentru copii cele două se întrepătrund.

Ce și cine definește realitatea și ficțiunea? Unde tragem linie? Cum le delimităm?

Mac Barnett, autor american de cărți pentru copii, povestește într-un discurs Ted Talk despre prima lui carte, ”Billy Twitters and his Blue Whale Problem”, povestea unui copil care primește o balenă albastră ca animal de companie. La finalul volumului, autorul le promite micuților cititori, printr-o reclamă, că vor primi și ei o balenă albastră. Evident, balena nu ajunge niciodată la destinație, dar copiilor li se permite să păstreze legătura telefonic cu aceasta. Ceea ce dorește să demonstreze este faptul că cei mici sunt mai ușor de atrași într-o poveste inimaginară decât de una liniară și conectată în permanență la detaliile realității. Inedit este faptul că mulți copii chiar au sunat, ani la rând, la un număr de telefon creat special pentru a vorbi cu balena lor albastră.

Un discurs motivațional extrem de interesant despre cum poți crea un mediul creativ în care copii să perceapă cărțile ca pe un prieten de care trebuie să se apropie fără reguli și preconcepții:

Autor: Ramona-Cătălina Mihai

MARA Society și Dusan Wilms – Donații de carte în județele Argeș și Buzău

 

După un weekend plin la NARATIV – festivalul de lectură pentru copii, ne-am adunat toate forțele și am pornit la drum, deciși să aducem „Cărțile copilăriei” mai aproape de copiii din județele Buzău și Argeș. Am donat aproape 3.000 de cărți în localitățile Topoloveni și Vadu Pașii, cu sprijinul MARA Society și Dusan Wilms, cărora le mulțumim pentru încredere și ajutor!

Pe 28 septembrie, am pornit la drum de dimineață spre prima destinație, Vadu Pașii, județul Buzău, în automobilul Dokker oferit de prietenii noștri de la Dacia, încărcați cu sute de cărți și cu voie bună. A fost prima dată când ne-am întâlnit cu elevii din acest județ și vă asigurăm că nu va fi ultima. Am descoperit o comunitate unită, comunicativă, deschisă și dornică să crească! Alături de Iren Arsene, fondatorul și președintele Asociației Curtea Veche, care le-a povestit celor mici despre importanța lecturii, a fost și Gáspár György, expert în parenting și autorul cărții ”Copilul invizibil” apărute anul acesta la Curtea Veche Publishing. Acestea le-a spus celor mici povestea băiețelului căruia nu îi plăcea să citească, dar care a descoperit plăcerea lecturii și astfel una dintre cele mai bune prietene în viață.

Ajungem des în locuri în care copiii nu au cărți acasă, ajungem des chiar și în școli în care nu există biblioteci. Pentru unii aceasta situație pare de nedepășit, dar pe cei din școala Vadu Pașii i-a determinat să găsească soluții. Așa s-a ajuns ca în sălile de clasă să existe câte o mini-bibliotecă în care cei care au mai multe cărți acasă le împart și cu cei mai puțin norocoși. Sunt chiar încurajați să le povestească colegilor despre cărțile pe care le aduc în așa fel încât să-i determine să le citească.

”Există în fiecare clasă copiii care nu au posibilitate să își cumpere cărți, avem destui de mulți copiii cu probleme financiare și rromi. Încercăm să îi încurajăm să citească mai mult și chiar avem premii importante la olimpiade. Vă mulțumim pentru cărțile donate, mulțumim pentru că v-ați gândit la noi și vă asigur că au ajuns pe mâini bune” ne-a spus doamna directoare a școlii, Viorica Rotărescu.

Entuziasmul copiilor a fost extraordinar, am plecat din Vadu Pașii cu zâmbetul pe buze și cu siguranța că darurilor noastre au ajuns pe mâini bune!

„Se vorbește adesea despre diferența dintre copiii de la sat și cei de la oraș, și despre faptul că aceștia nu au drepturi egale. Așa este, copiii din mediul urban sunt adesea privilegiați. Însă cred că stă în puterea noastre, a fiecăruia, să rupem un colț din ce avem cel mai de preț – atenția noastră completă – și să îndrăznim a vorbi cu acești copii altfel despre viață. Să le arătăm că nici în altă parte viața nu este perfectă și că în ciuda mediului mai puțin favorabil în care ne-am născut, unii dintre noi, visurile nu au limite. Acestea nu țin cont de diferențele geografice sau economice. Prin implicarea profund umană a echipei de la Asociația Curtea Veche am ajuns la copiii din Vadul Pașii – a căror bucurie autentică și sinceră o voi purta în suflet, ca simbol al faptului că puterea relațiior este infinită – și am convingerea certă că de azi începând ceva se va schimba în destinele acestor copiii. Toate cărțile primite în dar îi vor ajuta să creadă mai mult în ei înșiși și în faptul că relațiile interumane contează.” a povestit Gáspár ulterior evenimentului pe profilul său de Facebook.

14500621_774993109310231_7114573604159638120_o

Ziua imediat următoare, joi, am plecat cu același Dokker, dar într-o altă formulă și spre altă destinație: Topoloveni, județul Argeș. Alături de Valentina Roman, director executiv al Asociației Curtea Veche, au fost Andreea Lupescu și Ana Ioniță care au pregătit un moment special pentru cei mici pornind de la aveturile din Miturile Grecești. Imaginându-și, alături de Ana, ce sunet face o sabie când se mișcă prin aer sau cum arată firul Ariadnei, cei mici l-au ajutat pe Tezeu să se lupte cu minotaurul și să găsească ieșirea din labirint.

Ne-ar fi plăcut să stăm mai mult de vorbă cu cei mici, să ne povestească despre cărțile pe care le citesc și despre ceea ce visează să devină, să învățăm cu toții lucruri noi, însă evenimentul a fost un pic grăbit de cadrele didactice care îi îndemnau pe copii să revină la ore. Recunoaștem că ne-am dori să mai revenim, simțim cumva că treaba noastră nu s-a terminat pentru comunitate.
Am reușit să vorbim puțin cu un grup de elevi care nu prea au știut cum să răspundă la întrebarea ”Ce carte ați citit ultima oară?”, dar am văzut bucuria din ochii lor în timp ce frunzăreau cărțile primite și suntem siguri că le vor citi. Doamna bibliotecar ne-a povestit cum cei mici, dornici de lectură, se grăbesc să prindă un exemplar din cele câteva cărți pe înțelesul lor din biblioteca pentru care nu există o linie de buget specială și care nu a mai primit fonduri de 5 ani. Am plecat din Topoloveni, cu speranța că cele 2000 de cărți donate vor hrăni dorința celor mici de lecturi potrivite vârstei lor, iar clubul de lectura va reuși să le demonstreze cât de distractivă este lectura.

Mai multe poze de la donațiile din săptămâna aceasta găsiți aici și aici.

14481743_775632825912926_9034088285633018281_o

Asociația Curtea Veche împreună cu International British School of Bucharest, donație de carte pentru copiii din Negoiești

Vineri, 3 iunie, Asociația Curtea Veche cu sprijinul International British School of Bucharest oferă volumele “Cărţile copilăriei” elevilor din localitatea Negoiești, județul Călărași. Evenimentul va avea loc la Școala primară nr. 1, cu începere de la ora 11:00, și are drept scop promovarea lecturii în rândul copiilor din mediul rural.

Adina Rosetti, una dintre cele mai talentate scriitoare din tânara generație, autoarea cărții “De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?” apărută la Curtea Veche Publishing, va susține un moment de lectură care îi va încânta pe copii și le va demonstra cum cititul de placere poate fi o adevărată aventură. La donația de carte vor participa Valentina Roman (Director executiv, Asociația Curtea Veche) alături de Johanna Croci (reprezentant International British School of Bucharest).

„De ce zboară vrajitoarele pe cozi de mătură?… și alte 10 intrebari fantastice” este a doua carte pentru copii semnată de scriitoarea Adina Rosetti și ilustrătoarea Cristiana Radu, după „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, apărută în 2014 la Curtea Veche Publishing și premiată drept „Cea mai frumoasă carte pentru copii” a anului la concursul național de design de carte „Cele mai frumoase cărți din România” și „Cea mai bună carte a anului – Carte pentru copii și tineret” la ”Gala Industriei de Carte din România Bun de Tipar”.

Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educațional din România, rata abandonului școlar, accesul scăzut la cărți potrivite vârstei pentru copiii din mediul rural, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum și dificultațile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care International British School of Bucharest a decis să se alăture Asociației Curtea Veche împreună cu care a mai organizat un eveniment asemănător pentru copiii din comuna Soldanu, în luna februarie a acestui an, ca parte a programului național de lectură “Carţile copilariei”.

‹‹În virtutea colaborării pe care am iniţiat-o cu Asociaţia Curtea Veche, am avut bucuria de a participa la o donaţie de carte în comuna Soldanu în luna martie a acestui an. Acțiunea se înscrie în misiunea școlii noastre de a sprijini comunitățile locale și a veni în întâmpinarea necesităților acestora. Totodată, ca instituție de învățământ, încurajăm creșterea gradului de înțelegere a textelor scrise prin stimularea lecturii de plăcere. Dorim să ajutăm în continuare și alţi copii din mediul rural, oferindu-le colecția “Cărțile copilăriei”, să descopere o lume nouă și fascinantă și să devină mai creativi prin intermediul atelierelor de lectură.›› declară Johanna Croci, reprezentant International British School of Bucharest.

Donatie_Asociatia_Curtea_Veche_IBSB_01

Agricultorul SRL – donație de carte în comuna Bârsănești, județul Bacău

Vineri, 22 aprilie, echipa noastră alături de LOREDANA şi cu sprijinul Agricultorul SRL şi Azomureş au oferit volumele “Cărţile copilăriei” elevilor din comună Bârsănești, judeţul Bacău. Evenimentul a avut loc la sediul partenerului local, Agricultorul SRL, cu începere de la ora 12:00, şi a avut drept scop promovarea lecturii în rândul copiilor din mediul rural.

Fiind foarte aproape de Oneşti, locul unde LOREDANA a copilărit, aceasta le-a vorbit micuţilor despre cum îşi pot construi o carieră de succes. Alături de cunoscuta artista, la donaţia de carte au participat Iren Arsene (preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Călin Pop (director naţional de vânzări, Azomureş) şi Ilie Mihai (director, Agricultorul SRL).

‹‹ Am oferit până acum câteva mii de cărţi copiilor din mediul rural, iar reacţiile micuţilor de la întâlnirile organizate în diferite localităţi ne-au determinat să mergem mai departe. Cu fiecare pas pe care îl facem în derularea proiectului “Cărţile copilăriei” simţim că le-am dat o şansă în plus copiilor. Este foarte important să se înţeleagă că ei pot fructifica această şansă numai cu sprijinul profesorilor şi a părinţilor. ›› declară domnul Mihai Aniţei (director general, Azomureş).

Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional din România, rata abandonului şcolar, accesul scăzut la cărţi potrivite vârstei pentru copiii din mediul rural, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum şi dificultăţile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care LOREDANA a decis să se alăture Asociaţiei Curtea Veche şi programului naţional de lectură “Cărţile copilăriei”:

‹‹ Mama a fost învăţătoare şi, în casa noastră, cartea şi şcoala au fost mereu preţuite. Tatăl meu este un prolific scriitor de cărţi pentru copii şi aveam mereu în preajma noastră volume. Şi când a apărut Elena, fiica mea, am continuat să-i transmitem dragostea pentru lectură şi i-am citit poveşti, ani la rând, înainte de culcare. Cred în puterea cărţilor şi, dacă prin munca mea pot ajuta să ajungă cât mai multe volume la copiii cărora li se poate schimba radical viaţa după o lectură importantă, am să fiu mereu cu tot sufletul prezentă şi vă invit să vă alăturaţi şi voi acestei cauze! ›› declară LOREDANA.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

agricultorul logo

  logo-azomures

Polițistul brașovean Marian Godină oferă “Cărțile copilăriei’’ elevilor din județul Ialomița

Luni, 11 aprilie, polițistul brașovean Marian Godină și reprezentanții Asociației Curtea Veche oferă 1600 de volume din colecția “Cărțile Copilăriei” elevilor din județul Ialomița, în cadrul a două evenimente organizate la Școala Gimnazială “Ion Heliade Rădulescu” din orașul Urziceni (ora 11:30) și la Căminul Cultural  din localitatea Gârbovi (ora 13:00). Actrița Majda Aboulumosha va susține un moment de lectură interactivă care îi va încânta pe copii și le va demonstra că cititul de plăcere poate fi o adevărată aventură.

Transportul cărților este asigurat de Sameday Courier, în vreme ce echipa va ajunge la destinație cu un vehicul Dacia Dokker pus la dispoziție de către constructorul auto.

Peste o treime dintre cei care au cumpărat cartea lui Marian Godină, “Flash-uri din sens opus”, de pe site-ul editurii Curtea Veche au contribuit cu o donație la dezvoltarea programului național de lectură “Cărțile copilăriei”. Din suma colectată, autorul și echipa asociației au mai donat luna trecută 1000 de cărți pentru elevii din comuna Budila, județul Brașov. Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educațional, rata abandonului școlar, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum și dificultățile în înțelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care publicul cititor al cărții semnate de politistul brașovean a decis să doneze pentru programul național de lectură “Cărțile copilăriei”. Acesta cuprinde, alături de oferirea volumelor și înființarea de cluburi de lectură, vizite în școli și centre pentru copii, întâlniri cu părinți, profesori și elevi și ateliere de lectură în librării.