DESPRE CITITUL ÎN FAMILIE: AVRIL MCDONALD

Credit foto: Warren King Photography

După succesul de pe piața internațională, „Feel Brave” de Avril McDonald, o serie de cărți pentru copii care îi ajută pe cei mici să gestioneze emoții, a fost lansată în România de către Curtea Veche Publishing sub titlul „Colecția Lupului Wolfgang”. Inspirată de experiențele personale, autoarea seriei a căutat timp de 8 ani cea mai bună formă de a spune povești în așa fel încât cei mici să învețe că toate emoțiile sunt firești și pot fi controlate. Personajul principal este un lup prietenos, diferit de alte animăluțe – Wolfgang – care locuiește în pădure cu o prietenă pisică – Catreen. Viața lor e plină de prieteni, dar și de întâmplări neprevăzute, în care cei mici se pot regăsi cu ușurință. Seria le arată copiilor că nu e nicio problemă în a fi diferit și că orice moment tensionat are o rezolvare. Cărțile sunt împărțite pe baza a cinci situații:

Cum îți faci prieteni – Haina colorată a lupului

Încredere în sine  – Lupul nu-i invitat

Schimbarea și pierderea cuiva apropiat – Marele lup

Anxietate și teamă – Lupul și monstrul din umbră

Griji și rezolvarea lor – Lupul și puiul de dragon

Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi. De aceea, am stat de vorbă într-o serie de interviuri cu mai multe personalități din diverse domenii pentru care cititul a fost un element-cheie. Printre acestea, se numără de astăzi și autoarea Avril McDonald 😀

Iată ce ne-a povestit:

Ideea din spatele cărților mele este de a împărtăși strategii simple de adaptare prin care să putem trece peste emoțiile negative și să ne simțim curajoși. Am preferat să încep prin a scrie cărți pentru copii pentru că, atunci când suntem mici, creierele noastre sunt avide de cunoaștere. M-am gândit: „De ce să așteptăm să fim adulți pentru a învăța diverse strategii de adaptare și să nu le învăța chiar de la începutul dezvoltării creierului?”

Cărțile mele conțin, de asemenea, și mesaje simple pentru adulți. Momentan lucrez la o carte pentru femei despre cum să ne vindecăm pe noi înșine ca adulți, înainte de îi putea îndruma mai bine emoțional pe copii.

Am avut primul meu atac de panică la 8 ani, când nu îmi fusese spus nimic despre probleme de anxietate sau măcar despre sănătatea mintală. A fost abia mulți ani mai târziu când am aflat ce înseamnă. […] Asta mi-a hrănit curiozitatea legată de conexiunea dintre minte și trup și am descoperit tehnici grozave care m-au ajutat să învăț despre programarea neuro-lingvistică (NLP) și despre terapia comportamentală cognitivă (CBT). […]  Atunci m-am întrebat de ce nu ne învață aceste strategii încă din copilărie. […]  Totul a coincis cu momentul în care fiica mea a avut primul ei coșmar și, să o învăț să scape de el, a fost foarte la îndemână pentru mine, cunoscând tehnicile cu care am reușit și eu să-mi controlez anxietatea. Mi-am dat seama că aș putea ajuta și alți copii, prin crearea unor povești sau poezii care să deschidă conversații și să livreze strategii simple și puternice despre cum să gestionezi astfel de situații. Așa s-a născut „Colecția Lupului Wolfgang”!

Protagonistul acestei colecții este un lup. Este și o poveste în spatele acestei alegeri, cum a apărut ideea acestui personaj?

Nu a fost o decizie conștientă, s-a întâmplat de la sine. Am pornit de la o serie de poezii cu personaje diferite și am construit ulterior o poveste care să le unească pe toate. Lupul a părut să aibă magia necesară pentru a deveni liderul. Acum, când mă uit în urmă, a fost alegerea perfectă pentru că mare parte din efortul pe care îl depune pentru a deveni curajos se bazează pe acceptarea instinctelor noastre primare, pe loialitate și prietenie… toate simbolizate de acest personaj. Copiii s-au îndrăgostit de lupul Wolfgang, dar iubesc și empatizează și cu celelalte personaje. Este „ceva” sau „cineva” potrivit pentru fiecare în carte.

Care a fost cartea ta preferată când erai copil?

Când eram mică, cartea mea preferată era „The Sneetches” de Dr. Seuss. Am iubit foarte mult această carte și mama a trebuit să îmi citească aceeași poveste în fiecare zi. Este o carte minunată despre diversitate, includere și empatie – elementele de care, în opinia mea, lumea are cel mai mult nevoie acum.

Dacă ar fi să alegi, care este mesajul pe care speri să îl învețe copiii din poveștile tale?

Să empatizeze. Empatia joacă un rol viral în prevenirea bullying-ului, așa cum și Brene Brown a subliniat într-un mod foarte elegant „Batjocora nu poate să supraviețuiască empatei.”. Imaginați-vă lumea noastră fără batjocoră sau bullying. Cred că este o viziune minunată spre care să aspirăm.

Dacă ai putea adapta orice carte într-o versiune a ei pentru copii, ce ai alege?

„Alchimistul” de Paulo Coelho. În prezent lucrez la o carte pentru copii ce m-aș bucura să devină „Alchimistul prentru copii”. Este o fabulă despre urmatul viselor și despre ceea ce Joseph Campbell a identificat ca fiind „Călătoria Eroului”. Această carte este complet diferită ca stil de ceea ce am scris până acum. Abia aștept să o prezint lumii!

Mulți părinți și profesori se plâng de faptul că cititul pierde competiția cu tehnologia. Care este sfatul tău pentru a îi face pe cei mici să se îndragostească de cărți și de lectură?

Nu cred că există o formă digitală care să se compare, sau să intre în competiție, cu experiența unei povești citite de cineva. Atâta timp cât părinții pot controla timpul pe care copiii îl petrec conectați la tehnologie și sunt dispuși să le citească, nu ar trebui să fie probleme pe care cei mici să le întâmpine în parcursul lor spre a deveni iubitori de cărți.

Sfatul meu este să le citiți copiilor în fiecare zi, iar când ajung să citească singuri, încercați să le găsiți cărți pe care să le îndrăgească și care să îi determine să își formeze o rutină din a se băga mai devreme în pat doar pentru a avea timp să citească înainte de culcare. Fiecare copil este diferit, așa că este posibil să dureze ceva timp până găsiți autorul potrivit. Însă acesta va sta la baza dezvoltării obiceiului de lectură.

Colecția Lupului Wolfgang poate fi achiziționată direct de pe site-ul www.curteaveche.ro sau din librării, la pachet sau individual.

Pe lângă succesul răsunător pe care l-au avut cărțile pentru copii, programul cu același nume implementat în școli, se bucură de reușite remarcabile. Acesta a pornit din Noua Zeelandă, țara de origine a autoarei:

Avem acum peste 250 de școli ce beneficiază de program în 10 țări, 70.000 de copii implicați în acest proiect ce crește în fiecare zi.  Rezultatele de până acum arată o creștere de 15% per total în încrederea în sine, optimism și abilitatea de a găsi un răspuns, ceea ce mă surprinde chiar și pe mine. Am visat la un impact pozitiv, dar niciodată nu m-am gândit că ar putea să aibă o turnură atât de importantă în școli.

 2018-12-20 12.04.31 1-01