Agroind Cauaceu – donație de carte în JUDEŢUL BIHOR

Marţi, 24 martie, începând cu ora 10.00, echipa noastră alături de Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României, reprezentanţii Azomureş şi Agroind Cauaceu am oferit cărţi către 2.000 de copii. Totodată, elevii au primit, din partea Herlitz România, şi câte un set de rechizite şcolare. Deplasarea s-a realizat cu autoturisme Ford puse la dispoziţie de partenerul BDT Ford.

Donaţia de carte a avut loc în cadrul a două evenimente consecutive organizate la Şcoala Gimnazială “Gaspar Andras” din localitatea Biharia (ora 10.00) şi la Căminul Cultural Diosig (ora 12.00). În cadrul evenimentelor au luat cuvântul: Alteţa Sa Regala Principele Nicolae, doamna Iren Arsene (preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Mihai Aniţei (director general, Azomureş), Dan Corbuț (director general, Agroind Cauaceu) şi actriţa Smaranda Nicolau care a susţinut un moment de lectură interactiv pentru copii.

“Prin îngrăşămintele minerale pe care le realizăm la Tîrgu Mureş avem o relaţie specială cu mediul rural. Suntem una dintre verigile esenţiale în dezvoltarea culturilor agricole şi implicit a fermelor şi a familiilor din aceste zone. Mediul rural nu trebuie privit ca o neşansă a unora care nu au reuşit să ajungă să lucreze şi să locuiască într-un mare oraş. România are în continuare nevoie de oameni care să muncească în agricultură. Copiii nu trebuie privaţi de o educaţie corespunzătoare pentru că nu învaţă într-o şcoală de renume, de oraş. Susţinem programul naţional “Cărţile copilăriei” pentru şansa pe care o oferă fiecărui copil de a descoperi lectura.” declara domnul Mihai Aniţei (director general, Azomureş) despre implicarea în proiect.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

agroind-cauaceu

Sponsori și parteneri:

parteneri-14

BCR – donație de carte pentru elevii din Deva

La sfârşitul lunii ianuarie2015, echipa Asociaţiei Curtea Veche alături de Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României şi reprezentanţii BCR au oferit 1.700 de cărţi elevilor din Deva, ca o continuare a parteneriatulu început în cadrul turului ciclist “Cărțile copilăriei pe bicicletă”

“Acest proiect ne-atras atenţia din prima clipă, deoarece atât sportul cât şi cultura sunt purtătoare de valori etice, care sunt şi valori BCR. Prezenţa în rândul tinerilor ne ajută să îi cunoaştem mai bine, să reuşim astfel să fim o banca pliată pe dorinţele şi aspiraţiile lor.” a spus Anca Rarău, Director Marketing BCR.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.

BCR este o companie responsabilă faţă de comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea şi implicarea sa vizează susţinerea şi promovarea liderilor şi a modelelor, participând la crearea unui cadru pozitiv şi inspiraţional dezvoltării României; educaţia pentru dezvoltarea competenţelor practice, având parteneriate strategice cu cele mai mari universităţi din ţară cu scopul principal de a crea proiecte care să ajute la dezvoltarea abilităţilor practice ale studenţilor pentru o mai uşoară integrare în piaţa muncii; leadershipul civic, prin dezvoltarea unor proiecte care vin în sprijinul a sute de ONG-uri anual, precum şi prin încurajarea angajaţilor săi pentru a fi cetăţeni responsabili, integrând banca în ţesătura comunităţii.

Intalniri cu elevii din judetul Teleorman

Vineri, 24 octombrie, alaturi de Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romanei, am vizitat 6 sate din judetul Teleorman. In cadrul Scolilor din localitatile Sarbeni, Silistea, Zambreasca, Scurtu Mare, Silistea Gumesti si Calmatuiu de Sus au avut loc donatii de carte “Cartile copilariei” si tot aici vom infiinta cluburi de lectura.

Activitatea a fost posibila cu sprijinul domnului Catalin Vasile, un om de afaceri care nu a uitat cat de important este ca fiecare copil sa aiba o carte a lui acasa. Astfel, au fost donate peste 1.000 de carti catre elevii din judetul Teleorman care au primit darul cu mult entuziasm si pofta de lectura.

Ne bucura zambetele celor mici si sprijinul profesorilor care s-au aratat bucurosi de initiativa Asociatiei Curtea Veche!

P1030719-150x150

P1030727-e1414348707585-150x150

P1030835-150x150

P1030953-150x150

P1030992-e1414348603485-150x150

P1040043-150x150

P1040466-150x150

P1040470-150x150

P1040500-150x150

ORA DE LECTURĂ LA ACORNS BRITISH STYLE NURSERY

Miercuri, 22 octombrie, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României şi reprezentanţii Asociaţiei Curtea Veche au vizitat Acorns British Style Nursery pentru promovarea lecturii.

Alteţa Sa Regală a citit copiilor o poveste îndrăgită de aceştia, “Charlie Cook’s Favourite Book” de Julia Donaldson, a răspuns întrebărilor năstruşnice şi le-a vorbit părinţilor prezenţi la eveniment despre importanţa lecturii pentru cei mici. Copiii au dorit să afle ce sporturi practică Principele Nicolae, dacă trăieşte într-un castel și care este povestea preferată, curiozităţi care au adus zâmbetul pe feţele tuturor adulţilor prezenţi.

Cu ocazia vizitei Alteţei Sale Regale în cadrul centrului, micuţii şi părinţii prezenţi la eveniment au putut afla şi despre donaţiile de carte “Cărţile copilăriei în fiecare casă” pe care le realizează Asociaţia Curtea Veche în mediile defavorizate. Impresionaţi fiind de faptul că elevi mai mari ca ei nu au acces uşor la cărţi, copiii de la Acorns au decis să realizeze diverse obiecte în cadrul activităţilor creative pe care apoi să le ofere părinţilor în schimbul unor donaţii organizate în județul Dolj.

„La Acorns promovăm în rândul copiilor noştri ideea de a fi parte a unei comunităţi şi de a fi membri activi ai acesteia. Acest lucru se traduce şi prin acordarea sprijinului copiilor care nu au posibilităţi. Suntem de părere că educaţia poate schimba lumea, iar o carte îi oferă copilului oportunitatea visării unui viitor frumos care se poate transforma mai târziu în realitate. În acest sens, ne bucurăm să luăm parte la acest proiect minunat iniţiat de Asociaţia Curtea Veche.”, a declarat Valentina Secară, General Manager al Fundaţiei Acorns.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

Campania de donatii „Cartile copilariei in fiecare casa” ajunge in judetul Tulcea

Curtea Veche Publishing continua campania de donatii „Cartile copilariei in fiecare casa” ca parte a programului national de lectura sustinut de membrii Familiei Regale a Romaniei. Astfel, miercuri, 4 iunie, in prezenta ASR Principelui Nicolae al Romaniei, echipa editurii Curtea Veche si sponsorul Catalin Vasile vor oferi 1.000 de carti catre copiii din scolile a 5 sate tulcene: Topolog (ora 9:30), Ciucurova (ora 10:30), Nicolae Balcescu (ora 11:30), Nalbant (ora 12:20), Frecatei (ora 13:10).

In cadrul campaniei de donatii „Cartile copilariei in fiecare casa”, adresata copiilor din mediile defavorizate, au fost donate pana in acest moment aproximativ 4.000 de carti din seria special conceputa de Curtea Veche Publishing ca baza a unui program national de lectura, in 19 sate si centre sociale din judetele Calarasi, Iasi (cu sprijinul ING Bank si Rotary Iasi), Ilfov si Municipiul Bucuresti (cu sprijinul Accenture). Obiectivul editurii este acela de a extinde programul de donatii de carte la nivel national, iar donatiilor le urmeaza infiintarea cluburilor de lectura “Cartile copilariei”, cu sprijinul profesorilor si voluntarilor locali.

Vizita de miercuri va cuprinde un discurs al ASR Principelui Nicolae al Romaniei, o prezentare a programului realizata de Iren Arsene, director al editurii, oferirea de volume din seria “Cartile copilariei” catre cei mici si pregatirea unor cluburi de lectura „Cartile copilariei”, prin care imboldul de a citi sa fie dus mai departe printr-o serie de intalniri atractive. Pentru cluburile de lectura, editura Curtea Veche pune la dispozitie gratuit resursele necesare, bazate pe o metodologie originala dezvoltata de pedagogi teatrali, si ofera asistenta prin platforma online a campaniei, www.curteaveche.ro/cartilecopilariei.

Campania de donatii de carte face parte dintr-un program national de lectura pe termen lung, “Cartile copilariei”, initiat de Curtea Veche Publishing si sustinut de membrii Familiei Regale a Romaniei, ce cuprinde, alaturi de donatii de carte si cluburi de lectura, vizite in scoli, intalniri cu parinti, profesori si elevi si ateliere de lectura in librarii. Acest demers are la baza cauze cat se poate de obiective: statisticile din ce in ce mai ingrijoratoare privind rezultatele slabe in sistemul educational, scaderea dramatica a lecturii in randul copiilor, dificultati in intelegerea textelor si lipsa programelor de lectura.

De Mos Nicolae, Curtea Veche a donat carti copiilor din mediul rural Startul campaniei sociale “Cartile Copilariei”

De Sfantul Nicolae, Curtea Veche Publishing a dat startul campaniei de donatii “Cartile Copilariei”, alaturi de Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romaniei, cu scopul de a aduce cartea aproape de copiii din zonele rurale defavorizate ale tarii. Prima intalnire din cadrul proiectului a avut loc astazi, 6 noiembrie, la ora 11.00, la Scoala Generala nr.1 din comuna Cuza Voda, judetul Calarasi, unde sute de copii au primit carti din colectia clasicilor repovesititi publicata la Curtea Veche si au asistat la un moment de lectura oferit de actrita Andreea Birsan.

Nevoia de carte in mediile defavorizate este atat de ridicata, incat editura a luat in mod firesc decizia de a demara o campanie nationala de donatie de carte, cu efecte reale asupra dezvoltarii celor mici. Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romaniei este implicat activ in campanie si va insotii echipa editurii in multe dintre vizitele din tara. Astfel, Curtea Veche Publishing duce pasiunea pentru lectura si in randul copiilor din comunitatile nevoiase din mediul rural, facilitand accesul la carti prin donarea volumelor din colectia “Cartile copilariei” copiilor care nu isi permit accesul la carti.

Mai mult, copiii din Cuza Voda au pregatit la randul lor moment artistic sustinut de trupa de teatru a scolii, dovedind ca elevii inzestrati au nevoie doar de sprijin pentru ca talentul lor natural sa nu fie irosit. Coordonati de doamna Niculina Comanescu, bibliotecara institutiei, copiii din trupa de teatru au castigat anul acesta marele premiu la Festivalul National Medieval de Teatru. Acesti copii talentati, asemeni sutelor de copii din zonele cele mai incercate ale tarii, au nevoie de oportunitatea de a se face auziti, de a fi vazuti. Prezenta unor indrumatori dedicati educatiei lor este indispensabila pentru ca harul natural al copiilor sa se poata dezvolta, in ciuda oricaror obstacole de natura financiara.

Tocmai pentru a sprijini dezvoltarea creativitatii copiilor din toate punctele cardinale ale tarii, un alt obiectiv al campaniei de donatii pornite de Curtea Veche este infiintarea unor cluburi de lectura. Astfel, in fiecare scoala participanta in proiect va avea loc un atelier de lectura pe luna, adresat copiilor cu varste intre 8 si 14 ani, bazat pe volumele colectiei “Cartile copilariei”. Curtea Veche Publishing va oferi structura acestor ateliere, realizata in colaborare cu pedagogi teatrali si va sta la dispozitia scolilor participante pentru buna functionare a cluburilor, folosind platforma online a campaniei. Cele mai active cluburi de lectura vor fi premiate cu seturi de carti.

Eforturile Curtea Veche Publishing de a duce lectura mai aproape de cei mici au inceput prin lansarea, in anul 2012, a colectiei “Cartile copilariei”, ce cuprinde repovestiri pe intelesul copiilor cu varste intre 8 si 14 ani ale marilor opere literare internationale (“Peter Pan”, “Marile sperante”, “Black Beauty”, “Cei trei muschetari”, etc.), prima colectie gandita ca baza a unui program national de lectura alternativ adaptat nivelului de intelegere al copiilor.