Intalniri cu elevii din judetul Teleorman

Vineri, 24 octombrie, alaturi de Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romanei, am vizitat 6 sate din judetul Teleorman. In cadrul Scolilor din localitatile Sarbeni, Silistea, Zambreasca, Scurtu Mare, Silistea Gumesti si Calmatuiu de Sus au avut loc donatii de carte “Cartile copilariei” si tot aici vom infiinta cluburi de lectura.

Activitatea a fost posibila cu sprijinul domnului Catalin Vasile, un om de afaceri care nu a uitat cat de important este ca fiecare copil sa aiba o carte a lui acasa. Astfel, au fost donate peste 1.000 de carti catre elevii din judetul Teleorman care au primit darul cu mult entuziasm si pofta de lectura.

Ne bucura zambetele celor mici si sprijinul profesorilor care s-au aratat bucurosi de initiativa Asociatiei Curtea Veche!

P1030719-150x150

P1030727-e1414348707585-150x150

P1030835-150x150

P1030953-150x150

P1030992-e1414348603485-150x150

P1040043-150x150

P1040466-150x150

P1040470-150x150

P1040500-150x150

Asociația Curtea Veche, donații de carte în județul Teleorman

Peste o mie de elevi și profesori din șase sate ale județului Teleorman se vor întâlni vineri, 24 octombrie, cu Alteța Sa Regală Principele Nicolae al Românei, în cadrul programului national de lectură „Cărțile copilăriei” inițiat de Asociația Curtea Veche. Evenimentul presupune crearea de cluburi de lectură în fiecare sat și donarea a 1.000 de cărți. Donația este realizată cu sprijinul domnului Cătălin Vasile, un om de afaceri care nu a uitat cât de important este ca fiecare copil să aibă o carte a lui acasă.

Astfel, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, echipa Asociația Curtea Veche și sponsorul Cătălin Vasile vor vizita școlile din satele Sârbeni, Siliștea, Scurtu Mare, Zâmbreasca, Siliștea Gumești și Călmățuiu de Sus, unde se vor înființa și cluburi de lectură. Acestea vor funcționa pe baza celor o mie de volume ale colecției “Cărțile copilăriei” donate către copii, după o metodologie creativă, ce include tehnici din actorie pentru a face lectura mai atractivă pentru cei mici.

Sponsorul Cătălin Vasile nu este la prima colaborare cu Asociația Curtea Veche, acesta susținând în luna iunie o donație către 1.000 de elevi din județul Tulcea: “M-am desprins de satul în care m-am născut și am reușit să îmi construiesc o carieră de succes, să călătoresc, să îmi permit lucruri pe care poate doar le visam când eram mic. Am conștientizat mereu că lectura m-a ajutat foarte mult și de aceea m-am alăturat cu tot entuziasmul cauzei Asociației Curtea Veche.” declară Cătălin Vasile.

În cadrul campaniei de donație adresată copiilor din medii defavorizate au fost donate, până în acest moment, 7.500 de cărți din seria special concepută de Curtea Veche Publishing în sate și centre sociale din județele Călărași, Iași, Ilfov, Tulcea, Mureș și București.