Donație de carte în județul Suceava împreună cu Fundația EGGER, pentru 2000 de copii

 

Am revenit în județul Suceava, pentru a continua campania de donație de carte din cadrul programului național de lectură „Cărțile copilăriei”. Această acțiune este cea mai recentă din ultimii trei ani, perioadă în care au fost oferite aproape 7000 de cărți copiilor din clasele I-VIII în peste 50 de școli din județul Suceava, majoritatea în mediul rural.

La începutul acestei săptămâni, pe 27 și 28 ianuarie, am ajuns în 13 școli din județul Suceava, unde ne-am întâlnit cu peste 2000 de elevi din clasele V-VIII și fiecare dintre ei a primit o carte potrivită vârstei.

Asociatia Curtea Veche_1

Pentru a le înmâna cărțile personal copiilor, au fost prezenți Alina Chifan (Director Vânzări EGGER România și membru în Consiliul Director al Fundației EGGER), Evelina Simota (responsabil relații publice EGGER România), Luca Ciubotaru (cel care a avut inițiativa derulării acestui proiect, cetățean de onoare al municipiului Rădăuți), care le-a împărtășit elevilor povestea sa personală, de la copilăria petrecută în comuna Bilca, la experiențe internaționale la Organizația Națiunilor Unite și rolul lecturii în tot acest parcurs, Paula Popa (PR Manager, Asociaţia Curtea Veche), care le-a vorbit copiilor despre importanța lecturii, și Andreea Lupescu, jurnalist și artist, care a susținut un moment interactiv de lectură cu copiii prezenți, pentru a-i încuraja să își dea frâu liber imaginației, pornind de la acțiunea mult-iubitei aventuri a lui Peter Pan.

Și dacă puterea unui popor stă în lecturile sale? În copilărie și în anii ce au urmat am avut parte de modele care m-au inspirat la momentul potrivit și asta sper să se întâmple și prin acest proiect. Lectura deschide orizonturi, lectura te ajută să își definești visurile și tot ea te ajută să le transformi în realitate. În unele localități, ni s-a întâmplat ca acea carte primită să fie singura carte a unui copil de gimnaziu în afara manualelor școlare. Acesta este motivul pentru care am propus Asociației Curtea Veche și Fundației EGGER să sprijine un astfel de proiect și să facă posibilă implementarea lui în zona Rădăuțiului și a localităților apropiate, în momentul în care am aflat de existența sa, la București, în urmă cu câțiva ani de zile. Societatea nu poate evolua decât prin educație. declară Luca Ciubotaru, inițiatorul acestor acțiuni.

Donațiile de carte au avut loc în 13 școli din localitățile Brodina, Falcău, Straja, Vicovu de Sus, Bivolărie, Putna, Gura Putnei, Sucevița, Voievodeasa și Solca. Proiectul va continua prin înființarea cluburilor de lectură „Cărțile copilăriei” cu activități interactive susținute de profesori din școlile vizitate.

Susținătorul principal al acestei acțiuni, Fundația EGGER, este o organizație non-guvernamentală, înființată în anul 2016, cu scopul de a oferi beneficii adiționale comunităților din regiunea Rădăuți prin dezvoltarea și implementarea de proiecte menite să îmbunătățească condițiile de viață, investind în proiecte de educație, mediu și sănătate. Statisticile îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, dificultăţile în înţelegerea textelor şi lipsa programelor de lectură sunt doar câteva dintre aspectele pentru care reprezentanții acesteia au decis să se alăture programului național de lectură inițiat de Asociația Curtea Veche.

În ceea ce privește această acțiune, Alina Chifan, membru în Consiliul Director al Fundației EGGER susține:

Prin proiectele Fundației EGGER reușim să ne implicăm acolo unde contează, iar acest lucru ne motivează și mai mult să dezvoltăm activitatea Fundației. Suntem parte a comunității locale și ne bucurăm  că, prin intermediul Fundației EGGER, identificăm necesitățile reale ale acesteia, iar impactul proiectelor desfășurate este unul considerabil. Proiectul Cărțile Copilăriei ne apropie de elevi și îi încurajează la lectură, ajută la extinderea orizonturilor de cunoaștere și are un rol important în dezvoltarea tinerilor. Aceștia reprezintă viitorul societății și consider că este necesar să investim în educația lor. Ne bucură faptul că am reușit să colaborăm cu peste 50 de școli locale în cadrul proiectului.

Mai multe poze aici.

Partener și sponsor:

Logo_FundatiaEgger-e1555683545277

Donație de carte în Hoghilag și Valchid, tărâmul tuberozlor

Pe 13 noiembrie, în călătoria noastră în Târgu-Mureș, am făcut un popas pe tărâmul tuberozelor, în localitățile Hoghilag și Valchid, din județul Sibiu, unde Didi a împărțit peste 260 de cărți copiilor și le-a dat autograf celor care și-au dorit să aibă o dovadă în plus că a venit personal la ei, să îi încurajeze să citească, să fie curioși și perseverenți pentru a-și îndeplini visurile. Donația a fost susținută de magazinele Real.

IMG_4945

Este prima data când ajungem pe tărâmul tuberozelor, acolo unde în fiecare an, în luna august, are loc Festivalul Tuberozelor. Copiii, învățătorii, profesorii și domnul primar de aici ne-au făcut vizita extrem de specială și ne determină să ne continuăm misiunea. Aceea de a deschide o nouă ușă copiilor, prin a le arăta că cititul este o activitate foarte utilă, dar că ea poate deveni și una distractivă de multe ori.

IMG_4942

Didi a vorbit cu copiii despre importanța cititului în dezvoltarea lor, despre propria ei experiență cu cititul și cum a ajutat-o pe ea să se înțeleagă mai bine pe ea, pe ceilalti și să îi contureze personalitatea de sportiv profesionist. La final, le-a oferit fiecăruia dintre cei prezenți câte o carte, care, pentru unii dintre ei, poate fi începutul unei noi etape, aceea ce a crea o relație cu lectura și de a conștientiza importanța cărților în viața lor.

Profesorii ne-au spus cu entuziasm că vor încerca să continue să motiveze copiii să citească, să facă schimb între ei cu cărțile primite în cadrul donației, prin propunerea unor ore suplimentare în care să discute cu toții despre poveștile citite. Dascălii își dau seama că rolul lor în a ghida copiii poate fi extrem de important și că îi pot incuraja și mai mult pe copii să citească.

IMG_4939

Prin ceea ce facem, ne place să încurajăm copiii să citească, dar mai ales să fie curioși. Curioși să știe din ce în ce mai mult, să descopere lumi neștiute, să creeze ei înșiși noi lumi și să înțeleagă ce se întamplă în lumea în care trăiesc.

Mai multe poze aici.

Partener:

logo real_final

 

Cartea scrisă de Diana Bulimar a ajuns la copiii din Târgu Mureș

Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică, și-a făcut debutul literar cu o carte pentru copii, “Povestea lui Didi”, pe care, împreună cu Asociația Curtea Veche, a oferit-o celor 300 de elevi din clasele I-VIII din cadrul Liceului cu Program Sportiv „Szász Adalbert”.

Evenimentul a avut loc loc pe 13 noiembrie, ora 10:00, cu sprijinul Azomureș și Azo Trans, și a inclus o discuție a Dianei cu copiii prezenți despre experiența proprie cu lectura și educația prin sport. La finalul evenimentului, fiecare elev a primit cartea cu autograf de la Diana.

IMG_4873

Elevii de la secția de gimnastică artistică au pregătit o surpriză, prezentând exercițiile cu care merg la competiții, pentru care au fost aplaudați la final de colegii lor și de Diana, care și-a amintit de perioada de antrenamente intense de dinainte de olimpiade.

Diana a fost invitată să scrie în cartea de onoare a școlii, întrucât este un reprezentant de marcă al gimnasticii din România și un exemplu pentru copiii din generația nouă, care își doresc să facă performanță în sport.

IMG_4881

“Mă bucur tare mult pentru că am putut povesti în această carte despre experiențele mele în sport, fie dureroase, fie extrem de frumoase. E important ca orice copil să înțeleagă ce este în spatele unei medalii și că, pe lângă visul de a reuși, e o muncă imensă pe care fiecare dintre noi trebuie să fie dispus să o facă pentru a ajunge acolo unde își dorește”, a declarat Diana Bulimar.

Povestea lui Didi” este un concept editorial de Alina Bâltâc, cu ilustraţii de Gabi Toma. Volumul a apărut la Curtea Veche Publishing, este dedicat copiilor cu vârste între 8 şi 14 ani și spune povestea Dianei în drumul ei de a deveni unde dintre cele mai strălucite gimnaste ale lotului național din ultimii zece ani.

Mai multe poze aici.

Partenerii evenimentului:

logo

 

SIGLA Azotrans 500pixel horizontal per 250 pixeli vertical la suta pt google

Donație de peste 2000 de cărți în Timișoara, cu sprijinul magazinelor Real

La finalul săptămânii trecute, am ajuns în Timișoara, pentru a face o donație de carte atât pentru copiii de liceu, cât și pentru copiii din învățământul primar și gimnazial, acțiune care aduce laolaltă cele două programe naționale de lectură ale Asociației, “Cărțile Copilăriei” și “Cărți-cheie pentru liceeni”.

IMG_3936

Astfel, am reușit să donăm peste 2000 de cărți noi elevilor din două instituții școlare din Timișoara. Evenimentul a avut loc joi, pe 24 octombrie, unde au participat elevii și directorii Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” și ai Școlii “Babel”. Acesta s-a desfășurat cu sprijinul magazinelor Real.

IMG_3970

Doamna Irén Arsene Maté, Președintele Asociației Curtea Veche, a fost prezentă și a vorbit cu copiii despre importanța lecturii și cum îi pot ajuta cărțile potrivite vârstei să își dezvolte creativitatea și capacitatea de a comunica, de a se exprima și de a-și îmbunătăți abilitățile de orice fel.

“Cu toții putem găsi plăcere în lectură și timp pentru cărțile potrivite. Pentru copii, mai ales, este de ajutor să fie ghidați corect și să înțeleagă de ce este important să citească și ce impact puternic are asta asupra dezvoltării lor”, declară Irén Arsene Maté, președintele Asociației Curtea Veche și fondator al Editurii Curtea Veche Publishing.

Această donație are loc la scurt timp după ce Asociația Curtea Veche a inițiat campania națională #timpulsacitim (www.timpulsacitim.ro), prin care răspunde la statisticile îngrijorătoare privind lectura în România, care arată că 1 din 2 români nu a citit nicio carte în ultimul an sau 1 din 5 români nu a citit o carte niciodată. În campanie au fost implicați lideri de opinie, antreprenori, oameni de cultură, jurnaliști care citesc o pagină dintr-o carte, arătând că, dacă vrei, există timp și pentru lectură.

IMG_4003

Mai multe poze aici.

Partener al donației:

logo real

Donație de carte în județul Argeș, împreună cu Haulotte Argeș, pentru peste 500 de copii

Asociația Curtea Veche continuă campania de donații din cadrul programului național de lectură „Cărțile Copilăriei”, în județul Argeș.

Asociația Curtea Veche a donat peste 500 de cărți copiilor din localitățile Valea Stânii și Țițești. Donația a avut loc joi, 10 octombrie, în cadrul unui eveniment la care au participat elevii din clasele I-VIII și profesori ai celor trei școli – Școala Primară Nr. 1 Valea Stânii, Școala Primară Țițești și Școala Gimnazială I.C. Lăzărescu Țițești.

ffbdaed4-d512-466e-af4e-78252b543fbe

Pentru a le înmâna cărțile personal copiilor, Paula Popa, PR Manager al Asociației Curtea Veche, le-a vorbit tuturor celor prezenți despre importanța lecturii, despre cum se pot dezvolta armonios, atât personal, cât și profesional și cât de mult poate influența cititul succesul în meseriile pe care și le vor alege copiii și pasiunile pe care mulți dintre ei au început să le aibă.

44b75b57-be14-45f4-abdc-f29ea8b9a78b

Am vorbit cu copii despre ce le place să citească, dacă le place să citească sau ce vor să devină când vor fi mari. Am primit răspunsuri precum “pilot de avion militar în armată“ sau “medic veterinar” de la copii din școala primară, care păreau a fi extrem de siguri de viitorul pe care și l-au ales.

Le-am oferit cărțile cu speranța că îi vom face mai curioși, mai atenți la ce le place și la ce își doresc, pentru a lua cele mai bune decizii, indiferent că este vorba despre un hobby, despre un subiect interesant, despre pregătirea profesională sau, pur și simplu, despre descoperirea unei noi povești.

Mai multe poze aici.

Partenerul donației:

logo Haulotte

Școala Vanessei – donație de carte în Gura Șuții, județul Dâmbovița

Pe 12 iunie am ajuns la Gura Șuții, județul Dâmbovița, pentru a vizita Școala Gimnazială din localitate. Vizita noastră face parte din programul „Adoptă o școala!” și a fost posibilă cu ajutorul Vanessei Carassco, o tânără extrem de talentată, de 10 ani, din New York, care și-a dorit foarte mult să susțină copiii din România, ținând cont că părinții ei s-au născut aici. Cu ajutorul ei, am reușit să ajungem aici și să oferim peste 500 de cărți copiilor din comunitate.

Ne-am bucurat enorm să găsim parteneri de discuție extrem de deschiși și implicați în activitățile ce îi privește pe copiii din clasele I-VIII, pentru a le oferi susținere, astfel încât să aibă rezultate cât mai bune la învățătură.

IMG_1380

Alături de noi a fost și Iren Arsene Mate, Președinte al Asociației Curtea Veche, care le-a povestit copiilor despre cât de important este să citească, să fie curioși și să își formeze o cultură generală care să îi ajute ulterior să își formeze personalitatea și să își construiască o carieră potrivită când vor fi adulți. Totodată, directorul școlii, Sergiu Ivănescu, și primarul localității Gura Șuții, Dinu Constantin, ne-au întâmpinat bucuroși, alături de copiii care ne-au așteptat cuminți pentru a le oferi cărțile.

IMG_1366

Am aflat că mulți dintre copii sunt deja pasionați de cărți și dornici să facă performanță în domenii precum limba și literatura română. Câțiva dintre elevi sunt olimpici la nivel județean, dar și național. Aceste performanțe nu ar fi posibile fără munca elevilor și fără suportul profesorilor. Împreuna cu Vanessa, sperăm să mai punem o cărămidă la construcția pe care au început-o deja cei din comunitate și pe care o susțin cu cel mai mare devotament.

Mai multe fotografii de la eveniment aici.

Donație de carte în Vlădeni, județul Iași, alături de Diana Bulimar

 

Marți, pe 11 iunie 2019, am mers alături de prietenii noștri de la Azomureș și Ameropa în comuna Vlădeni din județul Iași, pentru a le oferi elevilor „Cărțile Copilăriei”. Am ajuns în Liceul Tehnologic Vlădeni, iar alături de noi a fost și campioana europeană, Diana Bulimar.

 

IMG_1211

 

Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică artistică, le-a oferit copiilor prezenți la eveniment sfaturi și idei din experiența proprie despre importanța lecturii pentru dezvoltare personală, motivație și o carieră de succes. Copiii au fost extrem de bucuroși și entuziasmați să o cunoască pe Diana, i-au cerut autografe și au aplaudat-o.

 

IMG_1254

 

„Suntem conștienți că acțiunile pe care le derulăm în cadrul acestui program nu sunt în zadar, chiar dacă la prima vedere reprezintă o picătură într-un ocean. Ne bucurăm că am reușit să aducem alături de noi reprezintă pentru noi o prioritate. Zonele rurale își pot găsi resurse de dezvoltare chiar și în paginile unei cărți dăruite unui elev, atâta vreme cât întreaga comunitate înțelege că educația reprezintă o șansă la o viață mai bună.” afirmă domnul Ovidiu Maior, purtător de cuvânt, Azomureș.

 

IMG_1236

 

„Intenția implicării Ameropa Grains în acest proiect privește creșterea interesului copiilor din mediile rurale ale României către școală și către actul educativ, ridicând nivelul prezenței copiilor și ajutând, astfel, promovabilitatea școlară. Salutăm demersul celor de la Asociației Curtea Veche și ne încântă faptul că am găsit în ei, alături de colegii noștri de la Azomureș, parteneriatul pe care îl căutăm în toate proiectele noastre ale căror scop fundamental este orientat către interesul copiilor.” declară reprezentantul Sorin Belu, Input Business Manager Ameropa Grains.

 

Mai multe poze aici.

Parteneri și sponsori:

 

parteneri-03

 

O brăileancă a reușit să adune peste 30.000 lei pentru a aduce un program de lectură în județul natal

O campanie de strângere de fonduri inițiată de brăileanca Miruna Meiroșu, unul dintre membrii fondatori ai Asociației Curtea Veche, își propune să le ofere copiilor din județul Brăila cărți potrivite pentru vârsta lor, într-un efort de a promova cititul printre cei mici.

Asociația Curtea Veche este un ONG ce are ca activitate primară susținerea cititului în rândul copiilor, în special al acelora din medii defavorizate, prin organizarea constantă de ateliere cu pedagogi specializați și donații de carte în toată țara. În cei cinci ani de activitate a reușit să includă în programul de lectură „Cărțile copilăriei” peste 74.000 de copii din 34 de județe. Conform studiilor în domeniu, dintre copiii care se nasc în sate, doar 2% ajung să aibă studii superioare, iar gradul de analfabetism funcțional la nivel național ajunge la 45%.

Miruna Meiroșu, născută în Brăila, locuiește în București, unde este director de comunicare la Curtea Veche Publishing și vicepreședinte al Asociației Curtea Veche. „Sunt unul dintre brăilenii care au plecat de acasă cu gândul de a face mai mult și mai bine. În dorința de a aduce acasă mii de cărți noi, potrivite nivelului de înțelegere al copiilor, și cluburi de lectură atractive, mi s-au alăturat aproape 140 de foști colegi de liceu sau de școală generală, prieteni din țară și de peste hotare, colaboratori. Nu am făcut decât să demonstrez că fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva în jur, însă doar împreună putem fi o forță. Sunt extrem de emoționată și le mulțumesc tuturor, inclusiv firmelor care au fost extrem de generoase, de la editura Curtea Veche, care asigură donații pentru toți elevii liceului pe care l-am absolvit, până la partenerii la nivel național al Asociației, cum ar fi magazinele Real, și firmelor brăilene, precum Transemnal”, spune Miruna.

Campania de fundraising De câți brăileni e nevoie pentru a da o șansă copiilor brăileni? a fost pornită la finalul lunii aprilie 2019 pe platforma GalantOm și până în acest moment a reușit să adune peste 30.000 de lei. Pe 6 și 7 iunie, Miruna Meiroșu, împreună cu o echipă de pedagogi ai Asociației Curtea Veche, vor face vizite în școli unde vor dona cărți și vor avea discuții despre importanța cititului cu cei mici. Cei peste 2.000 de copii către care vor ajunge cărțile locuiesc în sate propuse de brăilenii care au contribuit la strângerea de fonduri: Ulmu, Mohreanu, Dudești, Zăvoaia, Viziru, Mărașu, Perișoru, Plopu și Oprișenești. Traseul include și o vizită la Colegiul Național “Nicolae Bălcescu” Brăila, vizită ce va avea loc pe 7 iunie începând cu ora 13.00.

„Pentru mine, educația a fost și este singura salvare pentru o viață mai bună și pentru un viitor sigur. Efectele lipsei de informare sunt unele care ne afectează pe toți și îmi doresc ca generațiile care vin din urmă să fie capabile să gândească pentru ele și să vadă clar lumea din jur.

M-a impresionat de multe ori în acești ani să întâlnesc copii care nu au nici măcar o carte acasă și m-a emoționat să văd, după un timp, rezultatele pe care le obții când deschizi o ușă copilului care nici măcar nu visează ce poate fi dincolo de ea.”

Pagina de fundraising va rămâne deschisă pe tot parcursul verii, scopul fiind continuarea acestor prime eforturi prin revenirea cu donații de carte, cluburi și ateliere de lectură în cât mai multe sate și comune din județul Brăila. Detalii pe asociatiacurteaveche.ro.

Sponsor: Real

Peste 1200 de cărți donate în cele trei licee din Sighișoara, alături de magazinele Real

 

Continuăm campania de donații din cadrul programului național de lectură „Cărți Cheie pentru liceeni” în Sighișoara. Lansarea programului a avut loc la finalul lunii martie, în cadrul liceului Dimitrie Bolintineanu, din București, unde au fost donate primele 1000 de cărți.

Asociația Curtea Veche a donat peste 1200 de cărți celor trei licee din Sighișoara. Donația a avut loc luni, 6 mai, în cadrul unui eveniment la care au participat elevii și directorii celor trei licee – Colegiul Național Mircea Eliade, Liceul Tehnologic Nr. 1, Liceul Teoretic Joseph Haltrich.

Evenimentul s-a desfășurat împreună cu partenerul nostru, magazinele Real, cu sprijinul Asociației Municipiilor din România și al Primăriei Municipiului Sighișoara, în cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Sighișoara.

donatie brut-45

Ne-am aflat în Sighișoara pentru prima data cu donațiile de carte, unde am fost extrem de bine primiți de cei peste 200 de copii prezenți și cadrele didactice care i-au însoțit. Evenimentul a fost introdus de domnul Ovidiu Mălăncrăvean, primarul municipiului Sighișoara, și Carmen Dușmănescu, profesor în cadrul Colegiului Național „Mircea Eliade” din oraș.

Pentru a le înmâna cărțile personal copiilor, au fost prezenți Irén Arsene Maté, Președintele Asociației, și Barna Nemethi, fotograf, regizor și director executiv al Editurii Curtea Veche Publishing, care le-au vorbit celor prezenți despre importanța lecturii și modul în care poate influența succesul în viața profesionala pe care o vor avea copiii după finalizarea liceului.  

“Ne dorim să le oferim liceenilor modele din societate care au reușit să aibă succes datorită cărților și plăcerii pentru lectură. Cred cu tărie că puterea exemplului este una extrem de importantă, mai ales la această vârstă, când copiii încep să se gândească la ce drum vor alege pentru construirea unei cariere. Pentru a-i susține să-și dezvolte o conduită profesională, le dăruim titluri din literatura contemporană și de dezvoltare personală”, declară Irén Arsene Maté, președintele Asociației Curtea Veche și fondator al Editurii Curtea Veche Publishing.

Activitatea noastră are ca scop impulsionarea copiilor de a citi pentru a-și dezvolta creativitarea, capacitatea de comunicare și argumentare și pentru a lua decizii potrivite abilităților și cunoștințelor pe care vor să le capete.

donatie brut-33

Cu fiecare carte oferită, suntem mai aproape de copiii care încep să-și construiască, puțin câte puțin, propria educație și cultură și să își formeze calitățile necesare vieții personale și profesionale.

Imagini de la donație, aici.

Sponsor:

logo real_final

 

 

Partener:

sigla bej-01

 

Miruna Meiroșu a început o campanie de strângere de fonduri pentru cărți destinate copiilor din satele brăilene

 

Asociația Curtea Veche are ca activitate primară susținerea cititului în rândul copiilor, mai ales a acelora din medii defavorizate. În acest scop, organizăm de peste 5 ani workshop-uri cu pedagogi specializați, realizăm donații de carte în toată țara și susținem festivalul Narativ, în fiecare an.

Pentru a completa acest demers, Miruna Meiroșu, vicepreședinte și membru fondator al Asociației, a început o campanie de strângere de fonduri pentru a realiza donații în cât mai multe școli din județul Brăila. Miruna și-a dorit mult să ajungă în această zonă cu donațiile de carte, dat fiind că și ea provine din Brăila. Astfel, se întoarce acasă cu gândul de a le oferi copiilor care cresc aici bucuria de a primi o carte, care, poate pentru mulți dintre ei, este prima carte nouă pe care au șansa să o citească.

46706035_1274990252643845_1054861753357172736_n

Obiectivul Mirunei este să strângă 40.000 lei (aproximativ 8500 Euro) până pe data de 3 iunie.

Pentru o vedere de ansamblu asupra sumelor necesare acoperirii cheltuilelilor, în funcție de numărul de elevi, este nevoie de:

800 de euro (3.800 lei) pentru a integra în program o școală cu 200 de elevi,

2000 de euro (aprox 9.500 lei) pentru un sat cu 500 de copii

4000 de euro (puțin peste 19.000 lei) pentru o școală cu 1000 de elevi.

„Educația a fost și este singura salvare pentru o viață mai bună și pentru un viitor sigur. Pentru că efectele lipsei de informare sunt unele care ne afectează pe toți, pentru că îmi doresc ca generațiile care vin din urmă să fie capabile să gândească pentru ele și să vadă clar lumea din jur. Viitorul este cel pe care ni-l creăm și fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva în jur, fie vorba doar despre o carte de 3 euro cumpărată pentru un copil din Ianca sau din Bărăganul”, susține Miruna.

miruna_carti

În urmă strângerii fondurilor necesare donării și în funcție de câți bani va reuși Miruna să strângă prin această inițiativa, pe 6 și 7 iunie vom merge personal în câteva școli din satele brăilene, să le împărțim copiilor cărți. Cu cât reușim să ne adunăm mai mulți, cu atât mai multe școli vom reuși să vizităm.

Link-ul pe care se poate dona direct este aici – https://asociatiacurteaveche.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=7940

Fie că suntem din Brăila sau nu, haideți să ne unim forțele pentru copiii brăileni!