Marți, pe 11 iunie 2019, am mers alături de prietenii noștri de la Azomureș și Ameropa în comuna Vlădeni din județul Iași, pentru a le oferi elevilor „Cărțile Copilăriei”. Am ajuns în Liceul Tehnologic Vlădeni, iar alături de noi a fost și campioana europeană, Diana Bulimar.

 

IMG_1211

 

Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică artistică, le-a oferit copiilor prezenți la eveniment sfaturi și idei din experiența proprie despre importanța lecturii pentru dezvoltare personală, motivație și o carieră de succes. Copiii au fost extrem de bucuroși și entuziasmați să o cunoască pe Diana, i-au cerut autografe și au aplaudat-o.

 

IMG_1254

 

“Suntem conștienți că acțiunile pe care le derulăm în cadrul acestui program nu sunt în zadar, chiar dacă la prima vedere reprezintă o picătură într-un ocean. Ne bucurăm că am reușit să aducem alături de noi reprezintă pentru noi o prioritate. Zonele rurale își pot găsi resurse de dezvoltare chiar și în paginile unei cărți dăruite unui elev, atâta vreme cât întreaga comunitate înțelege că educația reprezintă o șansă la o viață mai bună.” afirmă domnul Ovidiu Maior, purtător de cuvânt, Azomureș.

 

IMG_1236

 

“Intenția implicării Ameropa Grains în acest proiect privește creșterea interesului copiilor din mediile rurale ale României către școală și către actul educativ, ridicând nivelul prezenței copiilor și ajutând, astfel, promovabilitatea școlară. Salutăm demersul celor de la Asociației Curtea Veche și ne încântă faptul că am găsit în ei, alături de colegii noștri de la Azomureș, parteneriatul pe care îl căutăm în toate proiectele noastre ale căror scop fundamental este orientat către interesul copiilor.” declară reprezentantul Sorin Belu, Input Business Manager Ameropa Grains.

 

Mai multe poze aici.

Parteneri și sponsori:

 

parteneri-03