Știați că în luna iulie a acestui an a fost deschisă ceea ce poate deveni cea mai mare librărie din lume? Aceasta este situată în nord-estul Teheranului, capitala Iranului și a fost denumită Tehran Book Garden. Mai mult, nu cuprinde numai librării, ci și o galerie de artă și 10 teatre și amfiteatre, astfel că se aseamănă mai curând cu un „mall cultural”.
Pentru Iran, țară în care atât la nivel cultural, cât și politic dictează cenzura, evenimentul este cu atât mai surprinzător și a atras atenția mediei internaționale. La deschidere, primarul Teheranului, Mohammad Baqer Qalibaf descria această reușită ca fiind „un eveniment cultural prin care asigurăm generațiilor viitoare accesul la oportunități educaționale și academice”. De asemenea, proiectul nu este întâmplător, ci este menit să sprijine pe termen lung generația tânără deoarece uriașa librărie cuprinde printre altele și aproximativ 400.000 de titluri destinate copiilor și adolescenților, cu orientare către categoria de vârstă.
Finalizată în 2016, construcția măsoară 110.000 m2, depășind aproape de 3 ori librăria Barnes&Noble din New York, menționată de Guiness Book ca cea mai mare librărie din lume, dar închisă în 2014.
Povestea Tehran Book Garden începe în anul 2004, atunci când proiectul a fost propus pentru prima dată ca urmare ca succesului avut de Târgul Internațional de Carte de la Teheran. În aceeași măsură, iranienii se confruntau și cu o problemă ce necesita rezolvare, căci pe întreg teritoriul țării se găseau numai 1500 de librării, pentru o populație de 78 de milioane. Apoi, mai exista și problema cenzurii, care împiedica editorii să publice anumite tipuri de cărți, multe dintre ele fiind interzise la târgul de carte. Totuși, în anii următori, schimbările politice și încurajările către deschidere culturală date de guvernul lui Hassan Rouhani au modificat această stare de fapt din piața de carte. În 2015 discuțiile purtate cu editorii anticipau o oarecare slăbire a cenzurii, astfel că pe rafturi au apărut cărți precum „Fata cu cercel de perlă” a scriitoarei Tracy Chevalier, „A avea și a nu avea” a lui Ernest Hemingway sau „Jucătorul” lui Dostoievki, titluri până atunci interzise. Iar slăbirea cenzurii nu a fost singura schimbare, căci și timpul de verificare al cărților de către editori a scăzut de la câțiva ani la câteva luni. Și deși cenzura încă funcționează în cazul anumitor titluri venite din Occident sau în cazul menționării unor alimente sau nume de președinți, schimbarea este una substanțială.
Așadar, demersurile de la Teheran sunt nu numai exemplul unei colaborări eficiente între actorii politici și piața de carte, dar demonstrează și cât de utile pot fi o serie de măsuri luate la momentul potrivit. În măsura în care puterea politică a permis apariția unei astfel de oportunități, piața de carte a pus în mișcare o serie de negocieri care să aducă beneficii nu numai industriei, ci și publicului în general. Odată aplicat, proiectul nu s-a dezvoltat întâmplător, ci s-a ținut cont și de nevoile generațiilor viitoare. Imaginați-vă ce rezultate am putea obține în România în cazul unui astfel de proiect, mai ales că în țara noastră nu discutăm despre cenzura care a pus atâtea obstacole societății iraniene! Rezultatele nu ar înceta să apară dacă am conștientiza cu toții cât de important este să ne implicăm în construirea oportunităților pentru generațiile viitoare. Voi ce credeți?
Sursă foto: realiran.org
Autor: Gabriela Ursu
