Luni, 16 septembrie, va avea loc deschiderea anului scolar in Adjud, judetul Vrancea. Intalnirea cu tinerii cititori si cu parintii lor va avea loc la scoala Gimnaziala „Principele Radu” (Str. Tudor Vladimirescu, nr. 7A) incepand cu ora 12.00. ASR Principele Radu va vorbi despre un program alternativ de lectura propus de Curtea Veche Publishing prin colectia “Cartile copilariei”, o serie de repovestiri pe intelesul copiilor ale marilor opere literare. Curtea Veche Publishing doreste sa readuca lectura printre placerile celor mici si sa traga un semnal de alarma intregii societati. Toti copiii si parintii din Adjud sunt bineveniti la acest eveniment.
Romania este, in acest moment, la coada clasamentului in Uniunea Europeana privind numarul de carti citite pe cap de locuitor. Peste jumatate din cetateni (53.3%) au dificultati de intelegere a ceea ce citesc, situandu-se pe ultimul loc din Europa la acest capitol (cf. Comisiei Europene). Desi peste 50% dintre absolventii de studii liceale nu promoveaza examenul de bacalaureat, in vreme ce Romania este printre putinele tari din Uniunea Europeana care nu ofera elevilor programe de lectura adaptate nivelului lor de intelegere. Piata de carte din Romania este una dintre cele mai mici din Europa, suma medie anuala cheltuita de un roman pe carti fiind de aproximativ 20 de lei.
Curtea Veche Publishing va organiza si in cursul acestui nou an scolar la o serie de intalniri cu parintii si copiii in scoli din intreaga tara. intalnirii din Adjud de pe 16 septembrie ii va urma in aceeasi zi, o intalnire la Buzau.
Colectia “Cartile copilariei” a fost lansata la Curtea Veche Publishing pentru incurajarea lecturii in randul copiilor. Seria include repovestiri dupa volume consacrate din literatura universala, prezentate intr-o forma atractiva si adaptate nivelului de intelegere al copiilor cu varste intre 8 si 14 ani. Astfel, Curtea Veche Publishing, pune bazele unui program alternativ de lectura, la nivel national.
Incurajandu-i pe cei mici sa ia contact de la varste fragede cu versiunile simplificate ale marilor opere literare, parintii le pot deschide copiilor apetitul pentru lectura, un apetit ce va putea fi dezvoltat cu usurinta la varste mai mari. Printre titlurile publicate pana in acest moment se numara: “Peter Pan”, “Aventurile lui Sherlock Holmes”, “Marile sperante”, “Black Beauty”, “Cocosatul de la Notre-Dame”.
Toate volumele seriei apar cu un mesaj pentru parinti din partea Altetei Sale Regale.
“Numarul cititorilor de carte a scazut ingrijorator in Romania ultimelor doua decenii. Tot mai putine volume ajung in mainile copiilor si adolescentilor, tot mai putine titluri se asaza in biblioteca de familie a contemporanilor nostri. (…) Familia Regala a Romaniei de astazi crede ca ignorarea cuvantului tiparit intre copertele cartii este o vulnerabilitate a natiunii si a patriei. Parinti, aduceti cartea aproape de copiii vostri! Asa cum au nevoie de iubire, de soare si de familie, cei mai mici romani au nevoie de carti, pentru a se intregi, ca oameni.” (ASR Principele Radu al Romaniei)