Donație de carte pentru 1000 de liceeni din București

 

Prima donație de carte din programul „Cărți Cheie pentru liceeni” a avut loc astăzi, 29 martie 2019, la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintinenu” din București unde am oferit elevilor 1000 de cărți potrivite vârstei. Alături de noi au fost câțiva dintre cei mai îndrăgiți autori Curtea Veche Publishing: Ana Maria Brânză, Andreea Raicu, Răzvan Exarhu și de alți prieteni ai cărții precum gimnasta Diana Bulimar, sportivul Ștefan Floroaica și vlogger-ul Virgil Ciulin.

Invitații au ales să abordeze importanța cititului în modalități diferite, de la comparații între obiceiul lecturii și cel al igienei zilnice sau a sportului la puterea exemplului sau multiplele posibilități de  dezvoltare personală pe care le oferă o carte citită. Sperăm că liceenii vor își vor găsi inspirația potrivită în diferitele experiențe de viață pe care le-au prezentat vorbitorii noștri.

FOTO_AsociatiaCurteaVeche_08

Iren Arsene și Barna Nemethi au povestit despre cât de important este obiceiul lecturii și cum pot face astfel încât cărțile să pară cel puțin la fel de prietenoase noii generații precum tehnologia,  Andreea Raicu le-a explicat elevilor de ce fiecare carte trebuie citită la momentul potrivit și le-a povestit că regretă că nu a citit mai mult când era de vârsta lor. Ana-Maria Brânză le-a demonstrat celor prezenți în sală că fiecare dintre noi își pune singur bariere: așa cum și alergatul este doar un pas în fața altui pas până ajungi la finalul cursei, fiecare pagină a cărții este un pas către finalul cărții. Fiind sportiv, Ștefan Floroaica a susținut-o pe Ana-Maria, amintind importanța cititului ca element necesar pentru un echilibru între frumusețea interioară și cea exterioară. Răzvan Exarhu și Diana Bulimar au adus în discuție cât de important este să ai un vocabular bogat și să poți oricând să găsești cuvintele potrivite pentru a exprima ceea ce îți dorești. Vlogger-ul Virgil Ciulin a pus accent pe modul în care fiecare dintre noi își poate identifica lecturile potrivite unor anumite perioade ale vieții sau întâmplări.

FOTO_AsociatiaCurteaVeche_19

Lectura de plăcere influențează rezultatele academice, succesul în carieră și calitatea vieții. Creativitatea, empatia, comunicarea, spiritul critic, capacitatea de argumentare sunt abilități individuale de bază care se dezvoltă prin citit și au numeroase consecințe în dezvoltarea societății, din punct de vedere economic, social, cultural și politic. În acest context, sperăm ca proiectul „Cărți Cheie pentru liceeni”, proaspăt lansat astăzi, să completeze inițiativele noastre de până acum și să vină în întâmpinarea nevoilor societății actuale.

Mai multe imagini de la eveniment puteți găsi aici.