Ce se întâmplă când copiii citesc animalelor de companie
Cei mici au de foarte puține ori ocazia să citească fără ca un adult să intervină pentru a-i corecta dacă au pronunțat greșit sau dacă au omis anumite cuvinte. În felul acesta, ei ajung să se concentreze excesiv pe pronunție, să citească mecanic și să piardă din vedere firul epic și plăcerea de a descoperi povestea. O idee bună de a le stimula plăcerea cititului cu voce tare este de a îi implica în activități de lectură pentru și cu animalele de companie.
Intermountain Therapy Animals a lansat la finalul anilor ’90 primul program de alfabetizare care are ca nucleu ideea de a citi câinilor: R.E.A.D (Reading Education Assistance Dogs). Misiunea proiectului este de a îmbunătăți abilitățiile de citire ale copiilor prin intermediul unor sesiuni de lectură la care asistă animale. Însoțitorii de la R.E.A.D. sunt animale de terapie care împreună cu proprietarul sau îngrijitorul lor se oferă voluntari pentru a merge în școli sau biblioteci spre a le fi tovarăși de lectură celor mici. Din 1999 și până în prezent, peste 3000 de echipe de terapie s-au înregistrat în program. Tehnica a avut un mare success și programele de citit în compania necuvântătoarelor s-au răspândit peste tot în Statele Unite ale Americii. Cei mai mulți dintre proprietarii sau îngrijitorii animalelor spun că au văzut cum atitudinea copiilor se schimbă în compania patrupezilor: devin mult mai deschiși și se simt mai relaxați să lectureze cu voce tare deoarece animalele nu îi judecă, ci doar îi ascultă. Lectura în compania unui animal este un exercițiu care îi ajută atât pe cei care au dificultăți de citire, cât și pe cei care consideră lectura plictisitoare deoarece aduce un plus de distracție acestei activități.
O altă inițiativă de acest gen este cea a lui Jo Klepacki de la Human Society of Missouri. Proiectul Shelter Buddies Reading Program are scopul de a îi ajuta pe copii să își dezvolte spriritul empatic și abilitățile de citire. Metodologia este simplă: micii voluntari sunt antrenați să le citească patrupezilor, explicându-li-se cum să își dea seama din limbajul trupului dacă aceștia sunt stresați sau anxioși. Deși inițial proiectul a fost creat pentru a ajuta acele animale care au cel mai mult nevoie de atenție și afecțiune, el s-a dovedit a fi de un real ajutor pentru ambele grupuri de participanți deoarece, pe de o parte, pe cei mai mulți dintre câini îi calmează să îi audă pe copii citind și, pe de altă parte, când cei mici văd reacțiile pozitive din partea câinilor se simt utili și capătă încredere în abilitățile proprii.
Am cerut părerea specialiștilor în domeniu și Floriana Vasile, asistent veterinar la Innedit Vet, ne-a declarat: „Proiectele de acest tip au efecte benefice atât asupra copiilor, cât și a patrupezilor din numeroase motive. În primul rând, se pot identifica o serie de nevoi comune: de socializare, dorința de a explora și de a primi atenție. Acestea devin puncte de pornire pentru relații extrem de durabile între copiii și animalele lor de companie, relații asemănătoare celor de prietenie dintre oameni. În plus, astfel de inițiative dezvoltă încrederea în sine a beneficiarilor, ajută la formarea și educarea spiritului civic. Prin intermediul lor, copiii au posibilitatea de a intra în contact direct cu animalele, ajung să le cunoască, să empatizeze cu ele și să înțeleagă importanța lor și a responsabilității pe care o au. Totodată, ei obțin oportunitatea să își sporească încrederea în abilitățile lor de a citi și de povesti. Au astfel parte de niște spectatori iubăreți și care nu îi judecă, pot chiar să se joace cu intonația pentru a observa diferite reacții la modul în care lecturează povestea.”
Noi vă încurajăm să îi puneți față în față pe cei mici și pe prietenii lor cu nas rece și inimă caldă. Incurajați-i să citească împreună și rezultatele nu vor întârzia să apară!