Toată lumea discută în ultima vreme despre faptul că cititul și cărțile pierd constant teren în fața Internetului, telefoanelor inteligente și multitudinii de aplicații. Adulți și copii deopotrivă sunt în permanență atrași de ecranele luminoase, camerele cu rezoluție mare și informațiile care apar la fiecare secundă, punând de-o parte lectura și implicit și lumea la care ea oferă acces. Totuși, să fie lupta dintre cele două atât de acerbă? În rândurile următoare vă propunem să descoperiți câteva modalități prin care tehnologia poate susține lectura și dezvoltarea relației dintre copil și cărți.
Înainte de aceste sfaturi trebuie să clarificăm dacă într-adevăr copiii zilelor noastre sunt atrași de cărțile electronice și dacă ele ar încuraja mai mult lectura. „Western Australian Study in Children’s Books”, o cercetare realizată în anul 2016 demonstrează că în realitate cei mici nu sunt atrași de cititul pe diferite device-uri. Mai mult, cu cât au acces la un număr mai mare de gadgeturi, cu atât citesc mai puțin. Aceeași cercetare ne încurajează, punând în evidență faptul că tot cărțile în format fizic rămân sursa preferată pentru lectură. De asemenea, alte date identificate în 2014 de Academia Națională de Științe din Statele Unite demonstrează că cititul de pe Kindle înaintea orei de culcare scade producția de melatonină, hormonul care contribuie la instalarea somnului. Așadar, acestea fiind spuse, am putea ușor să etichetăm cărțile în format electronic ca fiind „rele” și să-l încurajăm pe cel mic să se îndrepte numai către cartea tradițională.
Noi considerăm că această atitudine nu este cea potrivită, pentru că nu existența și răspândirea diverselor suporturi pentru lectura electronică reprezintă problema, ci felul în care copiii noștri se deprind să le folosească. De pildă, un telefon mobil pe care este descărcat e-book-ul preferat poate încuraja lectura la fel de bine ca versiunea tradițională, dacă cel mic înțelege că poate folosi acel dispozitiv și astfel. Bineînțeles că și în acest caz exemplul părinților este esențial. Dacă observați că nu este atras de cartea tradițională, dar este totuși dornic să citească, atunci încurajați-l să folosească în acest scop telefonul. Nu uitați să îi aduceți în atenție avantajele și dezavantajele celor două forme de lectură.
De exemplu, Matthew H. Schneps, cercetător la Institutul pentru Tehnologie din Massachusetts, subliniază că avantajul principal al lecturii tradiționale se traduce în termeni de experiență senzorială. A citi o carte în format fizic înseamnă a simți atingerea paginii, duritatea coperții, mirosul conferit de cerneala de tipar și chiar a face o pasiune pentru semnele de carte. Mai mult, un experiment din Norvegia evidenția un alt avantaj al lecturii tradiționale, acela de a dezvolta capacitatea de concentrare și memoria. Astfel, cercetătorii au selectat două grupuri de copii, punându-i să citească o scurtă poveste de pe două suporturi diferite: Kindle și cartea tradițională. La final, analiza a demonstrat că cei care citiseră cartea au reținut mai bine aspecte-cheie ale firului narativ față de cei care au ales lectura electronică.
Totuși, și gadgeturile pot avea punctele lor forte. De exemplu, știați că e-book-ul este benefic pentru copiii dislexici pentru că oferă posibilitatea schimbării dimensiunii literelor și a spațiului dintre cuvinte? Apoi, nu trebuie să uităm de portabilitate – un singur Kindle poate stoca o bibliotecă întreagă, iar dacă este conectat la Internet poate oferi acces direct la noutățile literare.
Înainte de final, vă mai oferim un ultim argument care demonstrează că tehnologia și cărțile se pot împrieteni. De exemplu, Internetul poate fi folosit pentru a percepe mai bine realitatea personajelor, lumea lor și povestea în general. Dacă cel mic citește o carte a cărei acțiune se petrece în Franța Cocoșatului de la Notre-Dame, atunci Internetul îl poate ajuta să vadă cum arăta arhitectura vremii, care era vestimentația, ce mâncau personajele și tot așa. La fel se întâmplă și cu filmele care au la bază diverse creații literare – după ce copilul a citit cartea puteți viziona împreună și filmul, pentru a înțelege și vizualiza mai bine povestea. Iar dacă doriți să aflați mai multe despre tandemul carte – film, vă invităm să accesați și articolul următor.
Sperăm că aceste informații au fost utile și v-au convins că tehnologia și cărțile pot face o echipă grozavă în dezvoltarea celui mic. Trebuie numai să găsim calea de a le utiliza eficient pe amândouă. Spor la citit!
Sursa foto: http://theecoguide.org
Autor: Gabriela Ursu